ndreea Marin şi Tuncay Ozturk au divorţat la începutul anului după ce s-au iubit timp de aproape trei ani. Odată cu separarea de fosta "zână" a surprizelor, zvonurile conform cărora turcul s-ar fi mutat cu asistenta sa au devenit tot mai numeroase.
Cu toate acestea, Tuncay continuă să nege că între el şi blondina Sandra ar fi vorba despre altceva decât o relaţie profesională. Însă, acum că este burlac, în jurul fostului soţ al Andreei Marin roiesc tot mai adesea femeile care şi-l doresc drept partener de viaţă.
În urmă cu puţin timp, pe contul de Facebook al medicului turc, o admiratoare i-a propus să-i devină iubit: „Bună! Îmi place de tine, vrei să fim iubiţi? Vreau răspuns ok”. Tuncay a reacţionat imediat şi i-a oferit un răspuns: „Bună ziua. Mulţumesc, este o onoare pentru mine, dar te rog să te concentrezi pe ce este cel mai important acum şi anume, să înveţi înainte şi să termini facultatea. După aceea, promit să te aştept, doar că nu o să mă mai placi tu. O să găseşti o persoană mai bună decât mine„.